La multi ani draga frate!!!
Astazi 14 februarie e o zi speciala si nu pentru ca e ziua indragostitilor ci pentru ca in aceasta zi cu 24 de ani in urma sa nascut un omulet drag mie si anume fratele meu. Dacă mă întrebaţi acum ce simt faţă de frăţiorul meu , vă zic cu mâna pe inimă că
este omul cu care îmi împărtăşesc toate stările şi trăirile, iar în
afară de mama căreia îi mărturisesc şi cele mai adânci secrete, el este
al doilea mare prieten al meu. Ca să fac o paranteză, cred că cei din
familie (mama, tata, fratele.sora) sunt singurii oameni din lume care-ţi
vor binele necondiţionat şi nu ţi-ar trăda dragostea şi încrederea
niciodată.
Mă bucur nespus că am un frate. Nu-mi imaginez cum ar fi fost să fiu
copil unic la părinţi. Poate n-ar fi fost rău, n-am să ştiu niciodată,
însă ştiu sigur că n-am fost singură, c-am avut cu cine împărtăşi şi
bune şi rele şi încă mai ştiu. Şi mi-e foarte bine. Şi-l iubesc.
La mulţi ani, fericiţi, fratele meu!! Să fii sănătos, voios şi să ai parte numai de cele dorite!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu